Fondul Social European

Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - "Investeste in oameni!"

Telefon: +4 0727 048 800

Email: office@verdesicurat.ro

Program: L-V: 8:00 - 18:00

Zmeura şi murul – tăieri de toamnă

Blog > Zmeura şi murul – tăieri de toamnă

Fructele de pădure fac deliciul nostru, al tuturor, datorită aromelor răcoroase şi gustului dulce-acrişor. Plantele în cauză sunt, însă, destul de sensibile, fapt ce impune o îngrijire atentă. Spre exemplu, zmeura și murul au nevoie de câteva operații de tăiere, atât pentru sănătatea și estetica tufelor, cât și pentru stimularea producției de fructe din viitorul sezon.

Tufele mari de zmeură împiedică pătrunderea aerului și a luminii până la rădăcină, fapt ce amplifică riscul de a fi atacate de mucegaiuri și de alţi dăunători. Consecinţa logică este diminuarea semnificativă a producţiei de fructe. Pentru tăierea unei astfel de tufe este nevoie de  mănuși de protecţie împotriva spinilor.

Pentru binele plantei, se recomandă utilizarea unor unelte ascuțite şi curate. După încheirea sezonului de recoltare sau la finalul toamnei, se procedează la operaţiunile de tăiere, pentru că o ramură nu înflorește de două ori la rând. Prin urmare, rădăcina trebuie stimulată să producă noi lăstari, care vor fructifica sezonul următor. Tăierile de toamnă se execută doar după încetarea procesului vegetativ. Altfel, poți avea fructe în octombrie. Lăstarii consumați au culoare gri și se rup ușor. Există, însă, şi soiuri de zmeură care pot înflori de două ori pe an, producând şi a doua recoltă, de toamnă.

Tăierea acestora trebuie să fie efectuată cu atenție maximă, primăvara. Vara, când răsar tulpini tinere, tufa trebuie tăiată din nou. Se elimină lăstarii care au dat rod, pentru a obține o recoltă superioară toamna.

Tufa de mur are un specific aparte. Arbuștii cresc mai lent decât cei de zmeur, iar tăierea regulată îi ajută să genereze o recoltă mai bogată. Vârfurile tulpinilor de mur trebuie să fie tăiate  imediat după plantare, pentru a stimula dezvoltarea ramurilor laterale, ce vor asigura producţia de anul viitor. Tufele care au produs fructe se taie la finalul vegetației. Primăvara, se poate executa o a doua tăiere, dar numai în cazul în care producția este consistentă. Anul următor, însă, producția de fructe se va diminua. Se lasă doar 5-7 tulpini sănătoase pe fiecare plantă. Tulpinile rupte, moarte sau bolnave trebuie tăiate de fiecare dacă când sunt observate, atât în cazul tufelor de zmeură cât și al celor de mure. Cu cât eliminarea acestora se produce mai rapid, cu atât tufele vor fi mai sănătoase și îți vor oferi o recoltă mai bogată de fructe de pădure.

amenajare gradini, servicii curatenie bucuresti, amenajare parcuri in bucuresti, servicii de curatenie